Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare
pentru Chimie si Petrochimie - ICECHIM
Versiunea Romana     English Version
  ICECHIM - Anelis - Acces la literatura stiintifica
ICECHIM

CERCETARE STIINTIFICA SI
DEZVOLTARE TEHNOLOGICA
PENTRU INDUSTRIA
CHIMICA SI PETROCHIMICA
 
 


ANELIS - Acces la literatura stiintifica    


La data de 5 septembrie 2011 un număr de 47 de instituții din țară (21 universități, 21 institute de cercetare-dezvoltare și 3 biblioteci centrale universitare), s-au întâlnit la Iași și au hotărât înființarea unui consorțiu cu numele de Asociația Universităților, Institutelor de Cercetare-Dezvoltare și Bibliotecilor Centrale Universitare din România "Anelis Plus". Sufletul acestei inițiative a fost profesorul Gheorghe Popa de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, care și-a realizat astfel proiectul gândit cu câțiva ani mai înainte.

Printre fondatori s-a aflat și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie - ICECHIM București.

Scop:

Scopul declarat în actul de constituire al Asociației a fost :

  • Reprezentarea intereselor de informare și documentare a membrilor săi
  • Promovarea cunoașterii
  • Susținerea implementării politicilor educaționale și de cercetare prin achiziția de resurse electronice de informare științifică destinate învățământului și cercetării

Obiective:

Obiectivele urmărite de Asociație sunt :

  • generarea de soluții inovative pentru informarea științifică și gestionarea resurselor info-documentare electronice, prin desfășurarea de activități de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate național și / sau internațional;
  • negocierea și achiziționarea resurselor electronice de informare și documentare pentru crearea cadrului informațional necesar sprijinirii activității didactice, cercetării și inovării;
  • gestionarea și asigurarea accesului tuturor membrilor la resursele electronice de informare și documentare achiziționate conform opțiunilor și contribuției financiare ale acestora;
  • realizarea unui cadru comun de cooperare între comunitatea academică, cea de cercetare științifică și biblioteci;
  • promovarea principiilor "open access" la publicațiile științifice românești, menținerea și dezvoltarea platformei editoriale românești;
  • obținerea și gestionarea fondurilor necesare achiziționării resurselor de informare și documentare;
  • realizarea și administrarea unui depozit național conținând informație științifică arhivată, provenind din resursele electronice achiziționate și din lucrările științifice ale membrilor Asociației;
  • îndeplinirea rolului de organism consultativ pentru membrii Asociației în ceea ce privește producția editorială științifică și oportunitatea achiziției unor resurse electronice;
  • promovarea și susținerea inițiativelor privind educația, cercetarea științifică și formarea profesională de calitate prin derularea de proiecte naționale / internaționale;
  • sprijinirea elaborării și implementării strategiei de informare și documentare.
  • participarea la proiecte și dezvoltarea programelor de cercetare fundamentală și aplicativă și a programelor de studiu interdisciplinar, la nivelul instituțiilor de învațământ și cercetare;
  • dezvoltarea și administrarea de baze de date și rețele locale și regionale care să faciliteze activitatea serviciilor și instituților de cercetare-dezvoltare, educație, formare profesională și de ocupare a forței de muncă.

După înființare a urmat o perioadă grea pentru conducerea Asociației, de căutări pentru găsirea celor mai bune soluții de realizare a acestor obiective, cu sprijinul conducerii Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. Soluția optimă a fost derularea unui proiect în cadrul Programului Capacități, modulul I - Proiecte mari de investiții în infrastructura de Cercetare-Dezvoltare.

Proiectul aprobat pentru finanțare are denumirea Asigurarea accesului electronic național la literatura științifică pentru suținerea și promovarea sistemului de cercetare și educație din România ( ANELIS PLUS ) și se va derula în perioada 2013 - 2015 cu un buget total de 150.000.000 lei, din care 120.000.000 lei de la bugetul de stat.

Obiectivele generale ale Proiectului Anelis Plus sunt:

  • Asigurarea accesului la resursele electronice de informare documentare prin achiziția de baze de date / platforme fulltext și baze de date bibliografice și bibliometrice.
  • Crearea unui campus virtual, pentru a permite comunității științifice și educaționale românești accesul online la resurse și la depozitul național de documente (national repository) care va fi dezvoltat în cadrul Proiectului, atât prin achiziția de arhive, cât și prin contribuția cu publicații științifice ale comunității academice din România.
  • Promovarea, la nivel național, a inițiativei de dezvoltare a unui sistem de acces liber (open access) la publicațiile științifice; crearea legăturilor cu platforma editorială românească SCIPIO și cu depozitele instituționale open access găzduite de universitățile și bibliotecile din România.
  • Asigurarea accesului mobil atât la publicații și baze de date internaționale online, cât și la depozitul național de documente

Amănunte privind activitatea Asociației și derularea proiectului se pot găsi la adresa www.anelisplus.ro.


Icechim © 2009 - 2017 Dep. Bioresurse | Dep. Biotehnologie | Dep. TCP | Dep. Analize | Dep. Polimeri | Posturi Vacante | Contact    

Logo Symbol Mediasoft