Combaterea efectelor agresiunilor CBRN folosind noi sisteme de decontaminare polivalentă a suprafeţelor 

POLIDEC

SECURE-NET – Proiect component 1

70PCCDI/2018 – PC1

Scopul proiectului

În acest proiect partenerii propun să aducă noi contribuţii în domeniul combaterii efectelor agenţilor CBRN prin realizarea unor noi sisteme de decontaminare polivalentă a suprafeţelor.

Se vor realiza soluţii de decontaminare îmbunătăţite, pe bază de agenţi de suprafaţă, având un factor de spumare ridicat, facilitând contactul intim cu particulele de agent toxic de pe suprafeţele contaminate şi favorizând reacţiile chimice şi de înglobare a toxicilor de natură CBRN. Soluţia inovativă va fi bazată pe selecţionarea unor surfactanţi care nu numai sporesc solubilitatea agenţilor în mediu apos, ci contribuie în mod efectiv la procesul de decontaminare. 

Autoritate contractantă: Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării

Perioada de implementare: 19/03/2018-18/08/2021

Buget total: 925.000 lei

Buget partener ICECHIM: 400.000 lei

Director proiect component: Dr. Ing. Irina Elena Chican

Mai multe detalii

  • Parteneri
  • Obiectiv general
  • Obiective specifice
  • Etapa I
  • Etapa II
  • Etapa III
  • Etapa IV
Obiectiv general


Obiectivul principal al proiectului îl constituie realizarea de soluţii de decontaminare îmbunătăţite, pe bază de agenţi de suprafaţă, având un factor de spumare ridicat, facilitând contactul intim cu particulele de agent toxic de pe suprafeţele contaminate şi favorizând reacţiile chimice şi de înglobare a toxicilor de natură CBRN. Soluţia inovativă va fi bazată pe sselecţionarea unor surfactanţi care nu numai sporesc solubilitatea agenţilor în mediu apos, ci contribuie în mod efectiv la procesul de decontaminare. .

Obiective specifice
  • Obținerea unei soluţii de decontaminare îmbunătăţite, pe bază de agenţi de suprafaţă, având un factor de spumare ridicat, facilitând contactul intim cu particulele de agent toxic de pe suprafeţele contaminate şi favorizând reacţiile chimice şi de înglobare a toxicilor de natură CBRN;
  • Obținerea de geluri polimerice pentru decontaminarea radioactivă a suprafeţelor poroase, cu capacitate de a realiza schimbul ionic cu radionuclizii şi absorbţia în gelul polimeric;
  • Realizarea unui kit de decontaminare polivalentă, care să poată fi utilizat pe mai multe tipuri de suprafeţe, flexibile sau rigide.
Etapa I

Studii și modele experimentale.

Activități ICECHIM:

  • stabilirea cerinţelor  şi metodelor de decontaminare în funcţie de tipurile de agenţi biologici, chimici şi radiologici utilizaţi cu predilecţie în agresiunile CBRN şi tipurile de agenţi de decontaminare;
  • stabilirea criteriilor de performanţă ale surfactanţilor şi sistemelor de decontaminare, în raport cu tipurile de contaminanţi şi modalităţile de decontaminare;
  • Stabilirea protocolului privind caracterizarea analitică a sistemelor de decontaminare.
Etapa II

Realizarea de Modele Funcționale si Tehnologii.

Activități partener ICECHIM:

  • Sinteza şi caracterizarea surfactanţilor pe bază de aminoacizi utilizaţi în decontaminarea CBRN, selecţionarea structurilor optime;
  • Elaborarea modelului experimental de condiţionare a produselor de decontaminare pe bază de surfactanţi;
  • Testarea eficienţei produselor în cadrul echipamentelor de decontaminare din dotarea Sistemului Naţional de Apărare.
Etapa III

Optimizare și Demararea Studiilor de Demonstrare.

Etapa IV

Finalizarea Studiilor de Demonstrare.