Proiect complex multidisciplinar pentru monitorizarea, conservarea, protecția și promovarea patrimoniului cultural românesc

RO-CHER

PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-0413

(50PCCDI/2018)

Proiect complex realizat în consorţiu CDI, RO-CHER propune o metodologie multidisciplinară inovativă care integrează expertiză de înalt nivel științific pentru salvgardarea patrimoniului cultural național.

Scopul proiectului

  • realizarea de sinergii ale activităților științifice în cadrul proiectelor componente complementare;
  • crearea de noi locuri de muncă în cercetare (șapte posturi vacante, din care două în cadrul INCDCP-ICECHIM);
  • validarea soluțiilor obținute și transferul acestora în mediul economic;
  • structurarea și dezvoltarea ofertei de servicii și a infrastructurii de cercetare;
  • acces reciproc al partenerilor la echipamente și tehnologii;
  • consolidarea capacității instituțiilor prin stagii de pregătire/fomare și vizite de lucru;
  • dezvoltarea unui cluster de cunoaștere, capabil să acceseze fonduri naționale și internaționale.

Autoritate contractantă: Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării

Perioada de implementare: 01/03/2018-31/05/2021

Buget total: 5.287.500 lei

Buget partener ICECHIM: 1.149.450 lei

Responsabil proiect complex: Dr. Chim. Radu Claudiu Fierăscu

Mai multe detalii

  • Parteneri
  • Obiective
  • Proiect 2
  • Proiect 3
  • Proiect 4
  • Diseminarea rezultatelor
  • RO-CHER în mass-media
Obiective

Obiectiv principal: realizarea de sinergii ale activităților științifice din cadrul proiectelor componente pentru dezvoltarea de tehnologii și materiale menite să integreze cercetarea dedicată studiului patrimoniului cultural-istoric mobil și imobil cu noile tehnologii spațiale și cu metode clasice de analiză, in situ și ex situ.

Obiectve specifice:

  • monitorizarea siturilor din patrimoniul cultural cu ajutorul tehnologiilor spațiale;
  • dezvoltarea de materiale și tehnici inovative bazate pe nanomateriale soft pentru salvgardarea patrimoniului cultural;
  • propunerea unui management integrat (conservare, restaurare, protecție) al obiectivelor aparținând patrimoniului cultural;
  • promovarea siturilor din patrimoniul cultural folosind tehnologii moderne de reconstrucție digitală;
  • valorificarea şi difuzarea cunoştinţelor şi rezultatelor cercetării;
  • acordarea de asistenţă tehnică şi servicii ştiinţifice şi tehnologice de înalt nivel;
  • iniţierea şi dezvoltarea de colaborări viabile cu parteneri din mediul economic public şi privat;
  • creşterea gradului de vizibilitate pe plan internaţional.
Proiect 2

Nanotehnologia – abordare inovativă cu dezvoltare de materiale și tehnici pentru salvgardarea patrimoniului cultural 

Mai multe detalii

Proiect 3

Management integrat (conservare, restaurare, protecție) al obiectivelor aparținând patrimoniului cultural

Mai multe detalii

Proiect 4

Promovarea patrimoniului cultural folosind tehnologii actuale de reconstrucție digitală

Mai multe detalii

Diseminarea rezultatelor

Contribuția partenerului ICECHIM la activitatea de diseminare a rezultatelor, la nivelul proiectului complex, s-a materializat prin:

Publicarea de articole în reviste științifice:

  • Microchemical Journal;
  • Romanian Reports in Physics;
  • Sargetia;
  • Digital Presentation and Preservation of Cultural and Scientific Heritage;
  • Matcons;

Participarea la manifestări științifice de profil:

  • 25th Congress of The Society of Chemist and Technologists of Macedonia, 2018;
  • International Scientific Symposium Current Trends in Natural Sciences, 2018;
  • International Symposium of Chemical Engineering and Materials SICHEM 2018;
  • 14th International Symposium Priorities of Chemistry for a Sustainable Development – PRIOCHEM XIV 2018;
  • The 6th International Colloquium “Physics of Materials” (PM 6), 2018;
  • Sesiunea ştiinţifică anuală a MCDR Deva, 2018;
  • Simpozion Internațional DROBETA, Muzeul Regiunii Portílor de Fier, 2018;
  • Sesiunea științifică – Unitate, continuitate și independențâ în istoria poporului român, 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018), 2018;
  • 12th European Symposium on Thermal Analysis and Calorimetry (ESTAC12), 2018;
  • 11th International Conference On Materials Science & Engineering, Bramat 2019
  • 9th International Conference of the Chemical Societies of the South-East European Countries, ICOSECS 2019;
  • ESA Living Planet Symposium 2019;
  • Priorities of Chemistry for a Sustainable Development”, PRIOCHEM XV 2019;
  • International Scientific Symposium Current Trends in Natural Sciences, 2019;
  • International Scientific Symposium Current Trends in Natural Sciences, 2020;

Participarea la saloane și târguri de inventică:

  • EUROINVENT – European Exhibition of Creativity and Innovation 2018;
  • Salonul Internațional de Invenții si Inovații „Traian Vuia” 2018;
  • The International Exhibition of Inventics INVENTICA 2018;
  • The International Exhibition of Inventics INVENTICA 2019;
  • EUROINVENT – European Exhibition of Creativity and Innovation 2019;
  • EIS Infoinvent 2019, Chișinău
  • The International Exhibition of Inventics INVENTICA 2020;
  • EUROINVENT – European Exhibition of Creativity and Innovation 2020;
  • INTARG (International Invention and Innovation Show) Poland 2020.

Cărți publicate:

  • Application of natural products for the preservation of cultural heritage artifacts. General considerations and short literature survey, Fierscu Irina, Fierascu Radu Claudiu, Gaiana book&art studio, ISBN 978-619-7354-75-1

Organizare workshop-uri:

  • Monitoring, conservation, protection and promoting cultural heritage, 2018;
  • Protection and Promotion of Romanian Cultural Heritage – RO-CHER (Year 2), 2019;